Portretul fizic, realizat direct de catre autor, sugereaza trisiturile morale, avand efecte surprinzatoare asupra celor din jur: "inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica s-o frangi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala". Asupra lui Natl, infatisarea plina de farmec a Persidei revarsa "o vapaie mistuitoare", iar flacaul ramane "cu privirea pierduta", cu barba tremuranda. Hubaroaia este incantata de fata "atat de frageda, atat de frumoasa", dar o compatimeste ca are ca mama pe Mara, "precupeata si podarita". Persida traieste o iubire pasionanta, o emotie puternica, scriitorul sondand sufletul omenesc cu o neobisnuita forta de sugestie a cuvantului si o deosebita maiestrie artistica, incat Pompiliu Mareea nota impresionat: "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie". Pasiunea statornici pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete sufleteasca, rugandu-si mama sa nu-1 blesteme pe Natl, deoarece "eu sunt de vina!". Casnicia ei parcurge mari dificultati, Natl "statea cu prietenii si toata osteneala, toata grija, ramanea in sarcina ei", dar Persida isi salveaza casatoria prin luciditate si inteligenta, prin puterea dragostei si prin stipanirea de sine, prin bunitate si blandete, facand ca sotul sa-i ceara iertare si familia sa iasa mai intarita din aceste incercari. Nu numai Natl se simte umilit de forta morala a Persidei, dar si socrul sau se simte dator sa-i ceara iertare: "Iarta, fata noastra, toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata despre iubirea noastra parinteasca".