Romanii au fost neamul care a satisfacut valenta reflexiva a verbului a cunoaste înca de la începuturile propriei existente. Aparut ca un sinecism, poporul român si-a valorificat atuurile si a stiut sa-si ascunda slabiciunile în spatele unui pumn de cuvinte.Au îmbracat lucrurile, sentimentele, starile de spirit, senzatiile într-o forma noua, transformându-le în ceea ce azi numim generic si cu mândrie cuvinte. Poate ca nu au fost primii, dar cu siguranta au fost cei care au înnobilat cuvântul. Cum au reusit acest lucru e un mister care se ascunde undeva pe strazile din orasul la care toate drumuri duc. O privire pe harta si  legenda prinde viata. Primele informatii referitoare la locuitorii Daciei nord-dunarene sunt tributare istoriei pe care Herodot încearca sa o realizeze. Istoricul afirma privitor la geti: “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”, rezolvându-se astfel problema aprtenentei entice a daco-getilor. Acestia fac parte din ramura nordica a marelui neam tracic, ramura distincta a familiei indo-europenilor. Expansiunea tracilor s-a produs de-a lungul timpului. În Dacia, tracii au asimilat populatiile iranice, agatirsii, asezati în Ardeal pe ambele maluri ale Muresului. Astfel, expansiunea teritoriala a tracilor, confirmata de descoperirile arheologice efectuate ulterior, sustine teoria conform careia, poporul român s-a format atât la nordul cât si la sudul Dunarii mijlocii si de jos. Aceasta se numeste Teoria originii carpato-balcanice a românilor.